Tuesday, December 23, 2014

Florin Zamfirescu, despre Victor Ponta: Cel mai periculos individ care poate să acceadă la putere

Actorul Florin Zamfirescu l-a criticat dur, luni seară, la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, pe premierul Victor Ponta, despre care a afirmat că este „cel mai periculos individ care să poată să acceadă, la putere, în România”. 
„Acum, pentru mine, Guvernul României este DNA. Dar nu vedeți cum a intrat o liniște în toți, cum știe (Victor Ponta, n.r) să fie pisicuț? Pericolul este uriaș, numai că nu va rezista. Noi, actorii, ne pricepem și la ton, și la limbajul corpului. Noi știm să citim altfel, iar Ponta e ca o carte deschisă, e chiar o lecție de învățat pentru actorie. Un om care se poate tranforma într-o clipă și devine și care face și o afirmație extrem de riscantă, zice, la un moment dat, că ‘atunci am vorbit așa pentru că eram în campanie’. Adică, în timpul campaniei, ai voie să minți? Ce ai făcut, în campanie, vasăzică, ti-ai permis să spui una și acum spui alta? Păi asta înseamnă campanie? Eu am cuvintele urâte la mine, mă abțin. (…) Atât de clară este personalitatea, eu îndrăznesc să spun că cel mai periculos individ care să poată să acceadă, la putere, în România este Ponta și asta o spun radiografiindu-l”, a spus Florin Zamfirescu, potrivit realitatea.net.

Saturday, December 6, 2014

România şi-a amanetat „aurul” viitorului. Cum au ajuns zăcămintele la companii canadiene

România are bogăţii pe care le cedează fără să stea pe gânduri. Telurul, un metal extrem de rar şi foarte greu de obţinut, a fost cedat de statul român canadienilor de la Deva Gold și Roşia Montană Gold Corporation. În Europa, doar Suedia mai are asemenea zăcăminte, din care obţine bani buni.Învelișurile primelor bombe atomice, detonate de americani în anul 1945 asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, au fost fabricate din telur, un metal rar, descoperit în Romania, în secolul 18, la mina Fața Băii de lângă Zlatna.

Aici este o concentrație excepțională de aur, argint, telur, deci telurururi de aur și argint cum nu se gasește niciunde în Europa și în foarte puține locuri din lume”, spune Gheorghe Popescu, profesor de geologie.
Anul trecut, Comisia Europeană l-a clasat ca „metal critic”, adică foarte valoros, în contextul creșterii cererii în industriile energetică, aero-spațială, militară și IT. În timp ce marile puteri sunt preocupate să își securizeze zăcămintele, România a cedat, de mai bine de cinsprezece ani, cele mai importante resurse de telur companiilor canadiene Deva Gold și Roșia Montană Gold Corporation.
Nu cunoșteam rezervele! Nu se făcuse analize, nici nu aveam cu ce să facem analizele de telur”, spune Mihai Ianăș, fost președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Canadienii au intrat în controlul zăcămintelor bogate în telur, aur și argint în anul 1997, atunci când s-au asociat cu societatea de stat Minvest Deva și au obținut accesul la perimetrele sale Certej-Săcărâmb și „Roșia Montană-Bucium. Reprezentații statului, care au semnat parteneriatele cu canadienii, lucreaza, astăzi, pentru canadieni.
„Acel angajat al statului care se afla în posesia unor informații deosebit de importante și confidențiale a ajuns să își favorizeze viitorul angajator”, spune Roxana Pencea, reprezentant MineWatch România.
Culisele unei afaceri cu resurse strategice ale României, în exclusivitate, duminică, de la ora 22.30, într-un reportaj marca Din Interior.